Designerii români prezenți la târgul internațional de amenajări interioare de la Köln

Designerii români prezenți la târgul internațional de amenajări interioare de la Köln

 

DIZAINĂR, platforma de design românesc de produs, participă în perioada 16-22 ianuarie la “IMM Cologne – The international interiors show”, Germania, unul dintre cele mai importante târguri europene de idei în materie de design de interior. După prezențe semnificative în ultimii ani la târgurile internaționale de la Milano și Londra, DIZAINĂR a reunit la acest început de an lucrările a peste 25 autori români cu scopul de a “cuceri” piața germană.

 

“Anul acesta, Dizainăr expune pentru prima oară o selecție a designerilor români la Köln. În plus, de această data suntem mai mulți și ne bucurăm să participăm prin mai multe căi la construcția imaginii designului românesc. Standul nostru, care arată o atentă selecție a pieselor de design românesc, se învecinează cu standul UBIKUBI, ale cărui produse se găsesc în lista celor pe care noi le promovăm cu plăcere încă de la primele prototipuri. În mijlocul Pavilionului 3.1 este Bucin Mob pentru care am proiectat atât standul cât și o parte din produse precum și identitatea grafică a acestei prime participări a colecției de mobilier din lemn masiv Bucin Mob Design Collection.

Se poate observa că designul românesc arată din ce în ce mai bine în contextul internațional, are din ce în ce mai mulți reprezentanți iar designerii români devin din ce în ce mai puternici atunci când își unesc forțele.” a spus Mihnea Ghilduș, designer de produs și fondator Dizainăr.

 

 

DIZAINĂR participă la Köln și în calitate de creator de produse de mobilier pentru producătorul român Bucin Mob, cu “Low-Poly Cupboard”, “Low-Poly Table” și “Low-Poly Benches”, autori fiind designerii Mihnea Ghilduș, fondatorul platformei DIZAINĂR, Magda Traciu și Raul Cadar.

 

La standul producătorului de mobilă, realizat de asemenea de Mihnea Ghilduș și echipa sa, se lansează astfel, la “imm cologne 2017”, într-un cadru internațional, noua linie de mobiler de autor, din lemn masiv, “Bucin Mob Design Collection”, ce aduce în prim plan creativitatea designerilor români și execuția impecabilă a unei întreprinderi de succes.

Noua colecție se poate vedea integral aici —> www.bucinmobdesign.com

 

Târgul “imm cologne” în contextul european

Târgurile internaționale de amenajari interioare și mobilier de la Köln și de la Milano sunt considerate ca fiind lideri de piață de către producătorii și designerii de mobilier, arhitecți și comercianți. În 2016, târgul de la Köln a avut un număr de 80.000 de vizitatori din 128 de țări, au expus 1.185 de companii din 50 de țări ce au prezentat tendințele în materie de mobilier și decorațiuni pentru anul următor.

 

Programul de vizitare a târgului este de luni până sâmbătă (16-21 ianuarie) între orele 9:00-18:00 și duminică 22 ianuarie în intervalul 9:00-17:00.

Standul Dizainăr se găsește în pavilionul 3.1; harta târgului poate fi consultată aici: https://goo.gl/u0vZih.

 

Participarea firmelor românești la târgul internațional “imm cologne 2017” a fost posibilă datorită demersurilor organizatorice ale Asociației Producătorilor de Mobilă din România. 

Scurt istoric Dizainăr

Dizainăr este platforma de design românesc ce reunește sub aceeași umbrelă tot ce este mai bun în materie de design de produs. Dizainăr oferă o gamă largă de produse și servicii de design, devenind astfel un hub, o conexiune între creatorul, producătorul și utilizatorul final.

 

Din 2012 și până în prezent, Dizainăr promovează consecvent designul românesc, atât în țară cât și în afară. Premiat la ELLE Decoration Romanian Design Award 2014 „Cel mai activ susținător al designului românesc de interior”, prezent la Londra la Clerkenwell Design Weeek 2016, cu 3 participări la Salonul internațional de mobilă de la Milano (2016, 2015 și 2013) și prin zeci de acțiuni de educare și promovare în România, Dizainăr a creat o piață de design și a adus designerii români și designul românesc mai aproape cupărătorii de design și în atenția publicului internațional. În 2014, în cadrul târgului BIFE-SIM, Dizainăr a lansat Colecția.Dizainăr pentru EFdeN, o primă colaborare de succes între designeri de produs și producători români.

 

Portofoliul complet al magazinului Dizainăr cuprinde peste 600 de creații ale designerilor români, de la piese de mobilier, corpuri de iluminat, ceasuri sau grafică și până la accesorii personale, decorațiuni, jucării sau obiecte de sticlă și ceramică.

 

www.dizainar.ro | www.facebook.com/dizainar | www.instagram.com/dizainar

Showroom Dizainăr: București, strada Puțul cu Plopi 17 (zona Cișmigiu)

#Dizainar #RomanianDesign #DesigneriRomani